Stay Signed In
Do you want to access your site more quickly on this computer? Check this box, and your username and password will be remembered for two weeks. Click logout to turn this off.
Stay Safe
Do not check this box if you are using a public computer. You don't want anyone seeing your personal info or messing with your site.
Tema:
Poezia română în contextul poeziei celor
27 de ţări membre ale Uniunii Europene
Prezenţi sub zodia poeziei:
Gellu Dorian (normal),
Cassian Maria Spiridon, Ion Mureşan,
Ioana Crăciunescu, Lucia Daramus,
Claudiu Komartin, Dan Sociu,
Axinte, Ion Pop, Paul Aretzu, L. Vasiliu,
George Vulturescu, Răzvan Ţupa,
Bogdan Creţu, Marin Mincu, E.Galaicu Păun,
Emil Brumaru, D.M. Cipariu
Enter your text here...
APELUL
CELUI DE AL DOILEA CONGRES NAŢIONAL DE POEZIE
"Participanţii la cel de al doilea Congres Naţional de Poezie, Botoşani, 14-15 iunie 2007, constată că majoritatea problemelor poeziei române actuale, cuprinse în Apelul primei ediţii a Congresului, din 2004, nu a interesat, decît în trei puncte emise atunci, nici o instituţie publică din România cu atribuţii decizionale în domeniul cultural. Cele
21 de probleme ridicate în 2004, de la promovarea şi distribuţia poeziei, pînă la statutul simbolic social al poetului, rămîn în actualitate.
În contextul integrării României în spaţiul cultural european, se impune urgent luarea următoarelor decizii de către Ministerul Culturii şi Cultelor, Institutul Cultural Român şi Uniunea Scriitorilor din România, Consiliile Judeţene, Municipale şi Locale:
1. Finanţarea cărţii de poezie din fondurile publice destinate editării culturii scrise în România şi, de asemenea, achiziţionarea pentru toate bibliotecile publice din România şi ale Institutelor Culturale din străinătate, Universităţi şi Licee a cărţii de poezie;
2. Includerea cu prioritate în bugetele locale destinate culturii şi educaţiei a unor sume pentru burse şi lecturi publice ale poeţilor;
3. Susţinerea unor proiecte de promovare concretă şi în sens larg şi imediat a poeziei române contemporane în Uniunea Europeană, cu precădere, şi în celelate ţări ale
lumii cu limbi de circulaţie mondială.
4. Descoperirea unor relaţii vii cu traducători nativi din ţările în care poezia română ar urma să pătrundă, cu editori şi agenţi literari, precum şi reviste literare care să promoveze, la paritate cu revistele din România, poezia română.
5. Impunerea poeziei române contemporane în manualele şcolare, un mijloc sigur şi eficient de cunoaştere a acesteia.
SEMNEAZĂ: Ion Pop, Marin Mincu, Ştefania Plopeanu, Şerban Axinte, Marian Drăghici, Claudiu Komartin, Răzvan Ţupa, Mugur Grosu, Dan Bogdan Hanu, Bogdan Creţu, Mircea A. Diaconu, Nicolae Sava, Vasile Baghiu, Emilian Galaicu Păun, Leo Butnaru, Horia Zilieru, Sterian Vicol, Ion Mureşan, Lucia Dărămuş, Valentin Talpalaru, Marian Constandache, Radu Florecu, Paul Aretzu, Virgil Diaconu,
Vasile Tărâţanu, Nicolae Tzone, Dan Mircea Cipariu, Emil Brumaru, Christrian W. Schenk, Angela Furtună, Ioana Crăciunescu, Marius Marian Şolea, Cristian Livescu, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, Cezar Ivănescu, Marius Chelaru, Daniel Corbu, Nicolae Prelipceanu, Dumitru Chioaru, George Vulturescu, Vasile Spiridon, Adrian Alui
Gheorghe, Stelorian Moroşanu, Victor Teişanu, Nina Vasile, Stoian G, Bogdan, Liviu Apetroaie, Călin Cocora, George Vidican, Gellu Dorian, Lucian Alecsa, Dan Sociu, Vlad Scutelnicu, Nicolae Corlat, Ciprian Manolache, Constantin Bojescu, Maria Baciu, Marius Irimia, Vasile Iftimie, Radu Floresdcu, Cosmina Mureşan, Ioana Florea, Carmen
Dominte, Aida Hancer, Daniela Popa, Bogdan Federeac, Giorgiana Diaconiţă, Vlad Sârbu.
PROTEST
Domnule Traian Băsescu, Preşedinte al României
Domnule Adrian Iorgulescu, ministru al Culturii şi Cultelor,
Scriitorii români participanţi la cel de al doilea Congres Naţional de Poezie, Botoşani, 14-15 iunie 2007, protestează împotriva ostilităţii cu care domeniul culturii scrise din România este tratat în strategia Ministerului Culturii şi Cultelor.
Este absolut incalificabil pentru o instituţie de acest gen să aloce, în afara programului tradiţional de achiziţii de carte şi reviste culturale, compartimentului de specialitate în anul 2006 un buget de 0 (zero) lei pentru cultura scrisă.
De asemenea, nu agreăm încălcarea Regulamentului şi Normelor Metodologice pentru Programul Naţional de Achiziţii de Titluri de carte şi abonamente la revistele de cultură pentru bibliotecile publice, astfel încît, tot anul trecut, două edituri au avut titluri achiziţionate de aproape jumătate din suma alocată acestui Program, iar celelalte 48 de edituri cu titluri selectate au fost nevoite
să se mulţumească cu cealaltă jumătate. Mai mult, una dintre aceste edituri, Didactică şi Pedagogică, este autonomă, sub autoritatea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, niciodată neexistând precedentul ca o editură bugetară a altui minister să se prezinte pentru subvenţie şi/sau achiziţii la Ministerul Culturii şi Cultelor. În plus, reprezentantul MCC în această comisie, ca secretar, a fost un consilier angajat la Cabinetul Demnitarului, ci nu un funcţionar public din compartimentul de specialitate, aşa cum era prevăzut în Regulament şi în Normele aprobate prin Ordinul ministrului MCC.
Domnilor guvernanţi, scriitorii români, prezenţi la Botoşani, la cel de al doilea Congres Naţional de Poezie, nu pot accepta ca întreaga structură a Ministerului Culturii şi Cultelor să fie ocupată de fracţiuni neinteresate de promovarea culturii române, cum s-a văzut în ultimii doi ani. Dorim ca această situaţie să nu se mai perpetueze. În acest moment Direcţia Relaţii Internaţionale, Reglementări Europene, Armonizare a MCC să nu mai fie la discreţia aceleiaşi formaţiuni care a dovedit o atitudine defavorizantă pentru promovarea integrala şi echitabilă a culturii române. De asemenea Secretariatul de Stat, vacant după plecarea domnului Ion Onisei, nu este echitabil să fie
ocupat de către reprezentanţi ai aceleiaşi formaţiuni, cum de altfel Direcţia Generală Creaţie Contemporană, Diversitate Culturală a devenit moştenire, aşa cum se lasă o proprietate privată, tot unei persoane care nu are nici o legătură cu domeniul culturii scrise române.
De asemenea, domnule ministru Adrian Iorgulescu, scriitorii români şi, implicit, asociaţiile editorilor şi difuzorilor de carte vă cer să nu fiţi de acord cu tentativa din acest an a celor despre care am făcut
menţiune mai sus de a modifica Normele Metodologice, Regulamanrtul şi componenţa Comisiei Naţionale pentru Achiziţia de Titluri de Carte şi Abonamente la revistele culturale pentru bibliotecile publice. Vă rugăm cu deplină responsabilitate faţă de acest domeniu şi cu argumente obiective să fiţi de acord ca respectiva comisie să fie constituită aşa cum era pînă acum, să nu se permită
modificarea ei sub diverse pretexte. Componenţa actuală asigură o proporţie şi implicit obiectivitatea formală a membrilor acestei comisii - nu ne referim aici la persoane ci la modalitatea de formare a Comisiei.
Dommnule Preşedinte, Domnule Ministru, acest PROTEST este generat de o situaţie incredibilă pentru vremurile contemporane constatate în fapt în ceea ce priveşte Ministerul Culturii şi Cultelor din România, aceea de a duce o luptă deschisă cu un domeniu pentru care
există de fapt!
Nu există argumente de natură logică sau care să ţină de vreun algoritm politic în virtutea cărora funcţiile de conducere din MCC, pentru domeniul la care facem referire, să fie ocupate numai de reprezentanţi ai aceleiaşi formaţiuni aflate conjuctural la putere, într-o
iresponsabilitate evidentă a guvernării.
Drepturile au fost obţinute în România prin ieşiri în stradă! Nu credm că această metodă ar favoriza în vreun fel breasla noastră sau autorităţile cărora ne adresăm, nici nu credem că ar fi specifică demnităţilor noastre!
Semnează nominal participanţii la ediţia a doua a
Congresului Naţional de Poezie, Botoşani, 15 iunie 2007.
(Aceiaşi care au semnat şi APELUL)"
Redactat de D.M. Cipariu
CEL DE AL DOILEA CONGRES NATIONAL DE POEZIE
În zilele de 14-15 iunie 2007 a avut loc la Botoşani şi
Ipoteşti cel de-al doilea Congres Naţional de Poezie.
Evenimentul trebuia să aibă loc în luna octombrie a anului
trecut, dar a fost amânat în iunie 2007 din motive ce au
ţinut în exclusivitate de lipsa de interes a Ministerului
Culturii şi Cultelor. Funcţionarii şi conducerea MCC nu au
luat în considerare cererea de finanţare a unui astfel de
proiect cultural de interes naţional. Astfel, ediţia a doua a
Congresului Naţional de Poezie a fost posibilă numai cu
sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, a câtorva sponsori
locali şi BCR.
Tema acestei ediţii a fost “Poezia română în contextul
poeziei celor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene”,
temă ce a vizat situaţia devastatoare în care poezia
română se află pe piaţa literaturilor lumii – adică aproape
inexistentă.
La Congres au participat şaiezeci de poeţi şi critici literari,
editori şi şefi de reviste de cultură din ţară, R. Moldova,
Ucraina şi Germania. La discuţiile din Aula “Laurenţiu Ulici”
a Memorialului Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii “Mihai
Eminescu” au participat: Ion Pop, preşedintele Congresului
Naţional de Poezie, alături de Marin Mincu, George
Vulturescu, Claudiu Komartin, Gellu Dorian, Dan Mircea
Cipariu, Paul Aretzu, Vasile Baghiu, Adrian Alui Gheorghe,
Lucian Vasiliu,Dan Sociu, Marius Chelaru, Călin Cocora,
Mugur Grosu, Ion Mureşan, Nicolae Ţone, Răzvan Ţupa,
Lucia Dărămuş, Ştefania Plopeanu, Petruţ Pârvescu, Leo
Butnaru, Emilian Galaicu Păun, Vasile Spiridon, Nicolae
Prelipceanu, Dumitru Chioaru, Cristian Livescu, Angela
Furtună.
Pentru a vedea impactul poeziei cu publicul cititor, pe 14
iunie, seara, în Sala de marmură a Teatrului “Mihai
Eminescu” din Botoşani, a avut loc un recital al poeţilor
prezenţi la congres. Au citit: Angela Furtună, George
Vulturescu, Daniel Corbu, Christian W. Schenk, Marian
Drăghici, Paul Aretzu, Dan Sociu, Nicolae Tzone, Emilian
Galaicu Păun, Lucia Dărămuş, Dumitru Chioaru, Leo
Butnaru, Dan Bogdan Hanu, Sterian Vicol, Adrian Alui
Gheorghe, Cassian Maria Spiridon, Virgil Diaconu, Dan
Mircea Cipariu, Mugur Grosu, Ion Mureşan, Petruţ Pârvescu,
George Vidican, Valentin Talpalaru, Şerban Axinte, Claudiu
Komartin, Horia Zilieru, Răzvan Ţupa, Vasile Baghiu, Vasile
Tărâţeanu, Bogdan G. Stoian. Un juriu format din: Marin
Mincu (preşedinte), Ion Pop, Emil Brumaru, Mircea A
Diaconu, Vasile Spiridon, Cristian Livescu, Bogdan Creţu şi
un reprezentant al publicului, a decis ca premiul Congresului Naţional de Poezie să fie acordat poetului Ion
Murerşan.
A doua zi, pe 15 iunie, în Sala Atelier a Teatrului “Mihai
Eminescu” din Botoşani au continuat lucrările congresului
cu vizionarea unui spectacol experiment din poezia lui
Mihai Eminescu, “Singurătate”, semnat de Florin Aioniţoaie
şi Petronela Chiribuţă. Au fost decernate premiile celei de
a XXVI-a ediţie a Concursului Naţional de Poezie şi
interpretare critică a operei eminesciene “Porni
Luceafărul…” şi Premiul “Hyerion” pe anul 2007, care i-a
revenit poetului Emilian Galaicu Păun.
A fost ales un nou preşedinte al Congresului Naţional de
Poezie, şi anume Gellu Dorian, doi vicepreşedinţi, Ion Pop
şi Cezar Ivănescu, şi un comitet de coordonare şi
organizare a următoarei ediţii, care va avea loc în iunie
2009, şi anume: Marin Mincu, George Vulturescu, Claudiu
Komartin, Cassian Maria Spiridon şi Adrian Alui Gheorghe.
La terminarea lucrărilor Congresului Naţional de Poezie
scriitorii prezenţi au semnat un Apel şi un Protest.